Job

SMURD pentru mine

În martie 2011 am început filmările pentru emisiunea “Salvează-i viața!“, și timp de un an am stat cu echipa alături de cei care răspund apelurilor de urgență și ajung primii acolo unde viața unui om stă pe muchie de cuțit.

A fost o serie de emisiuni despre ce poate face un om de rând ca să ajute o victima, despre lanțul supraviețuirii, primul ajutor de bază și apoi despre semnele principalelor urgențe medicale. Am urmărit drumul pacientului din momentul în care sună la 112 până ajunge la medicul specialist, în spital.

Au fost interviuri, demonstrații realizate pe modele sau pe voluntari, ilustrate pe ici, pe colo, cu fragmente de cazuri clinice reale. Am folosit mult blur. Am simulat realizarea unor transmisiuni de date din ambulanță spre Unitatea de Primiri Urgențe, am prins o gipsare în Spitalul Județean Mureș. Am filmat montarea cortului-spital și toate tipurile de mașini de intervenție pe care le au pompierii în garaje.

Am mers cu mașînă poliției pe DN1 și am fost luată drept pacient de trei paramedici drăguți. Colegii mei operatori au zburat cu elicopterul și am făcut un film de patru minute în aer, că și cum ar fi plecat spre un caz. Le mulțumesc și pe această cale principalilor doi colaboratori: doamnei Vass Hajnal, asistent șef la UPU SMURD Târgu Mureș și domnului Alin Moldovan, asistent la Centrul de Formare a Paramedicilor Mureș.

Am colaborat foarte bine cu echipa SMURD de la Târgu Mureș, cu pompierii de la ISU Horea, cu polițiștii de la Brigada Rutieră a Poliției Capitalei și cu detașamentul aeromedical de la Inspectoratul General de Aviație. Fără niciun fel de pregătire prealabilă pentru emisiune, acești specialiști răspundeau întrebărilor mele și realizau demonstrații fără nici un fel de dificultate. Aveau experiența colaborării cu presa și ne puneau la dispoziție resursele pentru că noi să facem filmări corecte și complete ale manevrelor respective.

Sper că emisiunea, așa cum a fost ea realizată, a fost de folos celor care doresc să se informeze despre acordarea primului ajutor și despre urgențele medicale. A fost cea mai tare (palpitantă, motivantă, satisfăcătoare) experiență profesională pe care am trăit-o în viață mea. Le sunt recunoscătoare și colegilor care au muncit cot la cot cu mine la acest proiect – Ovidiu Codreanu (editare video), Marian Merintoni, Bogdan Angheluță, Narcis Cozmiuc, Radu Drăghici, Alex Simion (operatori imagine), Raluca Mateescu (narator), Cristian Panaitescu (grafică TV) și Claudia Tache (grafician).