Job

Cine are nevoie de salvare?

Observ de câteva zile amploarea pe care au luat-o manifestațiile de protest legate de legea sănătățîi și sunt convinsă că reacția publicului față de SMURD și doctorul Raed Arafat va intra că studiu de caz în paginile cărților de sociologia opiniei publice.

Nu este întâmplător faptul că SMURD-ul are o imagine atât de puternic pozitivă în conștiința colectivă a unui popor chinuit. Nu este întâmplător faptul că salvatorii în costume rosii au devenit, cel putin simbolic, salvatorii unei întregi națiuni.

Cred că și Serviciul de Ambulanță are specialiști la fel de buni și aceștia intervin la mult mai multe cazuri, cu mult mai multe mașini. Și, din câte am înțeles, ambulanța de stat ar fi avut mult mai mult de suferit de pe urmă noii legi decât SMURD. Totuși, s-a vorbit prea puțîn despre această instituție în ultimele zile și, bineînțeles, m-am întrebat de ce. Și așa, fără prea multă cercetare, ma gândesc la trei aspecte care au făcut că SMURD-ul să aibă această aură mitică pe care o vedem azi.

Există aspecte obiective care țin de organizarea serviciului, de exemplu: timpul de reacție foarte scurt, datorită dispeceratului integrat; noutatea – faptul că acest tip de preluare a apelurilor a fost implementat prima dată de SMURD la Târgu Mureș. De obicei, echipajele SMURD intervin în cazuri foarte grave, în accidente și calamități și colaborează cu specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. 

Pe de altă parte, echipamentele cu care lucrează au fost mereu inovatoare. Prima transmisiune de date de pe ambulanță în Unitatea de Primiri Urgențe pe care am văzut-o a fost realizată de SMURD în colaborare cu Vodafone și a fost prezentată la un congres de informatică medicală în 2003. Elicopterele SMURD ajung în locuri greu accesibile și scurtează timpul în care pacienții ajung la spital.

Există, însă, și un factor subiectiv care a contribuit enorm la aura strălucitoare din jurul SMURD-ului. Faptul că fondatorul, doctorul Raed Arafat, a avut deschidere și disponibilitate pentru mass media și a construit în timp relații foarte bune cu jurnaliștii (cititi, de exemplu, aici). O relație bună cu redactori ca mine care, în urmă realizării unor emisiuni, au rămas cu o simpatie deosebită pentru specialiștii de acolo, face ca SMURD să fie pe paginile tuturor ziarelor, pe ecranele tuturor televizoarelor, pe buzele tuturor oamenilor.

Îmi vine acum în minte întrebarea lui George Berkley:

“Dacă într-o pădure cade un copac și nu este nimeni în jur
să îl audă, face el vreun zgomot?”

Dintr-un punct de vedere, este creșținește să faci bine celui din jur fără să aștepți răsplată, fără să te lauzi, fără să știe stânga ce face dreapta. Totuși, în secolul al XXI-lea și într-o eră în care cei mai mulți oameni pun pe net aproape tot ce fac, dacă nu comunici, nu exiști.

Rolul medicului este să asigure suportul vital de bază și avansat. Rolul pompierului este să scoată oamenii din flăcări. Iar rolul specialistului în marketing și relațîi publice este să povestească lumii ce au făcut cei doi. Care sunt metodele, etapele, echipamentele folosite, care sunt lucrurile pe care acești oameni le sacrifică. Să ofere filme și imagini, să informeze, să înfrumusețeze, să creeze legende. Pentru că, la un moment dat, s-ar putea că tu, instituție, să ai nevoie că oamenii să creadă în tine, să te susțină, să te salveze la rândul lor, ca în campania “Salvare pentru SMURD!”

Este foarte simplu să promovezi activitatea unor oameni care salvează vieți. Ajungi imediat la inimile cititorilor, ascultătorilor sau telespectatorilor, fiindcă fiecare dintre ei, fiecare dintre noi, cu toții știm că am putea ajunge, la rândul nostru, să avem nevoie de un salvator. Fiecăruia dintre noi îi este frică de moarte. Atât de frică, încât ieșim în stradă pentru o idee, pentru o cauză pe care nici măcar nu o înțelegem pe deplin. Știm doar că ne privește pe fiecare în parte.

Un mit nu apare peste noapte. Este nevoie de zeci de ani, de oameni care să creadă și să își dedice viață acestui scop, de rezultate concrete, de oameni mulțumiți, de vieți salvate.

Aștept să citesc mai multe în cărțile de sociologie.