Job

Autobuzul de creastă

În călătoria nostră spre vârful Moldoveanu, fiindcă nu eram suficient de antrenați pentru un drum așa de lung și greu, am jucat un joc. Eram în echipa cu Ana-Maria, pacienta curajoasă, și domnul profesor Diculescu și am decis să luăm “autobuzul de creastă”. 

Opream din stație în stație să ne tragem sufletul câteva minute. Stațiile erau stâlpii cu indicatoare pe care îi întâlneam pe drum. Mai erau și indicatoare desenate cu vopsea pe pietre, dar noi luăm în seama doar stâlpii. Ne rezemam de ei și vorbeam despre Stăpânul Inlelelor prin munții din Noua Zeelandă.
Când venea câte o pală de vânt înghețat, râdeam, spunând “au dat drumul la aerul condiționat în autobuz”. Când se apropia semnul, iar cărarea avea prăpastia pe partea dreapta, spuneam “urmează stația cu peronul pe stânga”.

Și, în felul acesta, ziua a trecut mai ușor, fiecare a mers în ritmul lui și am ajuns cu bine la cabana Podragu.

Puteți afla mai multe despre acest proiect
urmărind pe Youtube reportajul pe care l-am realizat
pentru Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.

1 Comment

  • […] Citisem despre Fereastra Zmeilor si despre trecatoarea “La trei pasi de moarte”, dar nu ma mai catarasem niciodata pe stanci tinandu-ma de lanturi. Noroc ca, facand echipa cu Ana-Maria si cu domnul profesor Diculescu, ne-am jucat tot drumul de-a “autobuzul de creasta“. […]

Comments are closed.