Uneori, când nu găseam niciun invitat pentru emisiunea de la ora 10 dimineața, alegeam un subiect care interesează pe toată lumea, de exemplu fericirea, dragostea, sănătatea, sensul vieții. Filosofam o oră în direct, conversând cu cei care nu erau la serviciu și știau multe despre viață.

Într-o zi, era prin mai 2007, vorbeam despre singurătate, și a sunat un ascultător, părea bătrân și înțelept. A spus că ești singur atunci când nu ai oameni asemănători ție. Ești singur când nu cunoști oameni care să aibă aceleași reprezentări despre lume ca tine. Care să înțeleagă sensul pe care încerci să îl transmiți atunci când simți nevoia să vorbești.

“Ești singur atunci când nu ai oameni asemănători ție.”

Probabil că eram prea tânără, căci m-a impresionat foarte mult e a zis acest domn fără nume, poate nici nu mai trăiește, dar vorbele lui au rămas notate aici, pe Internet, ca o validare pentru toți cei care se simt singuri și neînțeleși.

Foto © Loredana Dumitrascu. Pasajul Kretzulescu, București.