Arta

Ne vizionăm?

Cartea Soarele gol a lui Asimov este un roman polițist. Un detectiv pământean ajunge pe Solaria, o planetă bogată locuită de spațieni, oameni care populaseră lumile exterioare și care deveniseră superiori pământenilor prin longevitate, bogăție și cunoștințele de robotică.

Pământeanul era obișnuit cu marile aglomerări urbane, cu imensele cupole car e îi fereau pe oameni de spații deschise și de soarele gol. Pe Solaria însă, el se confruntă cu o societate ciudată, în care nu existau orașe și fiecare om locuia singur pe domeniul său imens, în casa sa cu sute de încăperi. Fiecărui om îi reveneau mii de roboți pozitronici, specializați pe câte o activitate. Dacă doreau, solarienii puteau avea un robot care să îi spele pe spate sau un robot care să le toarne laptele în pahar.

Oamenii nu se vedeau prea des, pe de o parte datorită distanțelor foarte mari dintre locuințe și pe de altă parte datorită anxietății pe care o resimțeau când erau expuși contactelor umane: pielea îi mânca, se sufocau, deveneau irascibili. În schimb, ei se vizionau: comunicau prin intermediul hologramelor, atât de bine realizate tehnologic încât cu greu îți puteai da seama unde se termină materia și unde începe energia. Prin vizionare, puteau lua masă împreună, se puteau plimba pe câmp, puteau face conferințe și chiar puteau cerceta o crimă.

Relațiile dintre soți erau programate numai în cazul în care li se repartiza un copil. Odată conceput, embrionul era mutat într-un incubator din crescătorie, iar fetologul hotăra, în urmă analizelor genice, dacă este viabil sau nu. Copiii care se nășteau treceau prin stadiul de animal social, în care se jucau împreună și se simțeau minunat. Apoi, încet-încet, erau învățați să stea singuri și să se vizioneze. Ajungeau ca, la maturitate, să nu mai simtă nevoie de oameni, ba chiar să aibă reacții violente la apropierea unei ființe umane.

Înspre Solaria ne îndreptăm și noi, dar simbolic. Cu cât viața este mai haotică și orașul mai aglomerat, cu atât omul este mai singur, iar tehnologia devine esențială.

Foto © Giorgio Parravicini, Unsplash

3 Comments

  • Merci, Iulia. Vizionar, dar uite ca nu fac nimic sa schimb asta. In loc sa ies cu prietenii, m-am apucat de studii despre retelele sociale, pe care le realizez stand frumusel in casuta mea la computerul meu.

  • Pina acum nicio viziune nu s-a dovedit realista pina la detaliu. Asta inseamna ca “viata bate viziunea” sau previziunea, ca viitorul poate deveni mult mai distopic decit poate sa-si imagineze orice Orwell, Huxley sau Asimov (desi am impresia ca lui Asimov ii placea viitorul ala imaginat de el), dar mai inseamna si ca poate lua directii cu totul nebanuite, poate chiar inspre bine (putin probabil, imi sopteste o voce, dar posibil). In orice caz, viitorul este extrem de deschis si orice distopii ne-ar rezerva viitorul, putem sa fim siguri ca nu le-a imaginat nimeni inca. E un fel de usurare in gindul asta, cel putin pentru mine.

Comments are closed.