Idei

O femeie la Piața Romană

La ora cinci și douăzeci, Piața Romană era un cuptor plin de oameni agitați care își intersectau cărările. O rețea deasă de urme invizibile ale pașilor trecătorilor se topea pe asfaltul fierbinte.

La coloane, pe o balustradă joasă, în fața unei vitrine, stătea o femeie trecută de prima tinerețe. Pielea de pe fața ei era palidă, cu un relief ciudat care te făcea sa te gândești la un continent palid, necunoscut. Avea părul lung și puteai să observi frumusețea din spatele măștii pe care o purta.

Privirile ni s-au întâlnit pentru o secundă. Nu pot face nimic. Nu are sens. Pășesc mai departe pe cărarea mea.

Foto: Luis Machado, Unsplash