Arta

Palatul Viselor

Un palat imens, cu coridoare întortocheate și înghețate, în care erau adunate visele tuturor supușilor Imperiului Otoman și analizate în cel mai mic detaliu. Un tânăr prins în angrenajul birocratic, cufundat în lumea ireală a viselor sau pierdut în mulțimea de slujbași care se înghesuie să își bea cafeaua și să-și mănânce salepul*.

Se spunea că Dumnezeu aruncă visele asupra oamenilor și oricine poate avea premoniții. De aceea, obligația supușilor era să raporteze la slujbașii locali orice vis ar fi avut în timpul nopții. Aceștia selectau visele mai importante și le trimiteau în capitală, la Tabir Saray, Palatul Viselor, cea mai de temut instituție a statului în care până și miniștrii intrau cu respect și teamă.

Împărțirea instituției era simpla: Selecționarea, Interpretarea, Arhivele. În fiecare vineri se alegea Marele Vis, cel care era prezentat sultanului. Existau Maeștrii Interpretării, care aveau puterea de a influența politica prin ideile pe care le alegeau și subliniau. Sinteza zilei cuprindea cele mai importante tendințe care apăreau în visurile tuturor oamenilor, inconștientul colectiv, care putea prezice mișcări sociale, revolte, nemulțumiri și dorințe. Existau lungi perioade de insomnie, dar și intensificări ale “visatului”, când Palatul era bombardat de dosare.

Întregul mecanism era pus în slujba intereselor politice, iar oamenii care visau ceea ce devenea Marele Vis erau pionii închiși în beciurile Palatului, pentru a descoperii sursa viziunilor din timpul nopții. Astfel, un zarzavagiu putea influența soarta unui întreg neam sau putea declanșa un măcel.

Dacă, din tot ce exista pe Pământ, ar fi rămas doar arhiva Palatului Viselor, s-ar fi putut afla totul despre oamenii care au trăit aici. S-ar fi putut reconstrui o lume deformată și răsturnată, dar care a existat într-adevăr în mintea oamenilor.

Trăind permanent în lumea viselor, aceasta punea stăpânire pe slujbași, care încetau să își mai dorească viață reală. Lumea exterioară li se părea cenușie și lipsită de strălucire fată de lumea viselor, dinamică și fascinantă. Și, până la urmă, cine poate spune cu exactitate care dintre lumi este cea reală?

*Salep: un fel de mâncare pe bază de amidon, preparată din rădăcinile uscate ale unor orhidee din familiile Orchis și Eulophia, folosit uneori și ca medicament.

Palatul Viselor, Ismail Kadare, editura Humanitas. Recenzie pe Book Blog aici.

Foto © Thom Masat, Unsplash

1 Comment

  • Cartea asta e minunata. Are o aroma orientala cu totul si cu totul aparte. Totodata e una dintre cele mai brutale (intr-un sens pe care ar fi bine sa-l descoperiti singuri) carti despre ororile totalitarismului dintotdeauna si de pretutindeni. Doar scriitura lui Kadare indulceste subiectul care ramane absurdul arbitrariului totalitarist.Ma bucur ca lumea vorbeste despre ea. Pentru mine a fost o placere.

    Sunday September 2, 2007 – 03:43am (PDT)

Leave a Reply