Arta

Musicalul Chicago la Teatrul Național

Mi-ar fi plăcut mai mult dacă nu vedeam înainte musicalul Chicago cu Richard Gere, Catherine Zeta Jones și Renee Zellweger. Absența lor a fost compensată, însă, de emoțiile date de un spectacol live. Glumițe pe ici, pe colo, autoioronie românească, înjurături și semne de pe la noi. Dansatorii au fost puțin prea grațioși și pe alocuri nesincronizați, însă costumele frumoase au lăsat să se vadă o mulțime de picioare de balerine.

Actrițele au vorbit cu spectatorii, s-au interesat dacă bărbații de pe margini sunt milionari, s-au așezat în brațele lor și i-au întrebat “Ești cu…” arătând spre femeia de lângă ei. “Da? Ce ghinion am în seara asta!”.

Anca Țurcașiu a cântat foarte bine, cu voce plină și lucrată. Deși nu o admiram prea tare înainte de acest spectacol, pot să spun că mi-a plăcut să o ascult. Aurelian Temișan, de asemenea, a făcut senzație împărțind cărți de vizită prin sală și a interpretat bine rolul. Surpriza a fost însă Silviu Biriș în rolul Amos – Mr. Cellophane, actor de care nu auzisem niciodată și care avea o voce bună de tot. Maia Morgenstern nu avea ce caută în acest show, dar desigur, eu nu-s critic de arta și s-ar putea să n-am dreptate.

La final, neregizat, unul dintre spectatori a căzut la marginea scenei încercând să dea flori actrițelor. Temișan i-a dat, bineînțeles, o carte de vizită pentru cazul în care vrea să dea Teatrul Național în judecată.

Eu sper să mai vină și alte spectacole la noi în țara, de exemplu Cats, Les Miserables, Fantoma de la Opera, Joseph and the Amazing Technicolor Dreamcoat. Până atunci, în aceasta stagiune, avem o ultima șansă de a mai vedea spectacolul Chicago la National.

http://www.muzicalulchicago.com

4 Comments

  • Eu am vazut spectacolul in anul premierei si am avut aceeasi parere ca tine in ceea ce priveste comparatia dintre film si spectacolul de la noi. Si eu mi-am zis atunci de ce n-a facut mai mult Anca Turcasiu, mie ca voce mi sa parut cea mai buna dintre toti, dar mi-a placut fff mult maia pt ca era- cred ca atunci, nu stiu acum- singura care nu imita ceva facut in film, asa ca am apreciat-o pentru originalitate. Intr-adevar ce avut spec in plus fata de film este atmosfera live, si macar aici sonorizarea era f buna nu ca in broadway bucuresti unde la partea chicago tipau una mai tare decat alta

    Monday November 26, 2007 – 12:43am (EET)

Leave a Reply