Arta

Colecționarul de vieți

În timpul Holocaustului, un preot catolic belgian a adăpostit în școala sa 271 de copii evrei pe care, în felul acesta, i-a salvat de la moarte. Cartea “Copilul lui Noe” a lui Eric-Emmanuel Schmitt povestește viața lui Joseph, băiețelul care l-a iubit și admirat cel mai mult pe părintele Pons. Este o carte despre oamenii pentru care nu contează religia sau rasa și care își risca viața pentru a salva pe alții de la moarte.

Cartea este emoționantă pentru că îți arată lumea, războiul, apartenența la o religie sau la un popor prin ochii unui copil. “Dacă fac parte dintr-un neam care are atâtea mii de ani, înseamnă că sunt nobil, nu-i așa?”. “Creștinii sunt cei care își amintesc, iar evreii cei care speră încă. Un creștin e un evreu care a încetat să mai aștepte, iar un evreu e un creștin de dinainte de Isus”.

Părintele Pons era un colecționar care încerca să salveze tot ce putea din cultura poporului evreu. În subsolul unei capele părăsite, el avea sulurile Torei, țesături, obiecte de artă, sfeșnice cu șapte brațe, discuri cu muzică idiș. Asemenea lui Noe, care a salvat de potop fiecare specie de animale și plante, preotul salva în arca lui tot ce dorea Hitler să distrugă.

El nu voia că micii evrei să devină catolici și, cu riscuri mari, îi învața din cultura și obiceiurile lor: când creștinii sărbătoreau Crăciunul, evreii puneau lumânări de Hanuka la geam. Micul Joseph, despărțit de părinți și speriat, îl cunoaște însă pe Dumnezeu în solemnitatea liturghiei catolice: a înțeles că Dumnezeu era acolo, în aerul pe care îl respirau, în sunetele, mirosurile și culorile din jur.

Doi copii, la umbra unui copac, îngânau un cântecel idiș plângând de dorul mamei, cu lacrimile picurând peste imaginile naive care o înfățișau pe Fecioara Maria.

Foto: Rubén Bagüés on Unsplash