Stiinta & fantezie

Stargate: Universe

După zece sezoane de Stargate SG1, două filme – Continuum și The Ark of Truth – și cinci sezoane de Atlantis, ai zice că nu prea mai ai ce inventa despre acest univers.

Lorzii Sistemului au fost înfrânți, ultimul goa’uld extras din gazdă sa umană, Anubis distrus de către Oma Desala, Orienii uciși de arma vrăjitorului Merlin (care era, în realitate, un Străbun), Adria învinsă de Morgan Le Fay (care era, și ea, tot o ființă înălțată), replicatorii din galaxia noastră transformați în pulbere, iar cei din galaxia Pegasus într-un bulgare uriaș de metal, dr. Weir nr. 2 – replicatorul cu conștiință – plutind în derivă prin spațiu, wreith-ii… ei bine, aici ar mai fi loc de un happy end, Atlantisul plutind în oceanul Pacific…

Stargate Universe este, însă, ceva nou. Personajele nu mai sunt niște genii alese pe sprânceană, cei mai buni dintre cei mai buni. Sunt niște oameni nepotriviți la locul nepotrivit. Un băiat foarte inteligent, dar care nu reușea să își găsească o slujbă și petrecea luni de zile jucând jocuri pe calculator. Un paramedic care voia să își dea demisia și să plece la facultatea de medicină. Un reprezentant de resurse umane. Câțiva ingineri supraponderali. Un soldat fără experiență în luptă, care ar fi trebuit să devină preot. Un alt soldat, agresiv și cu înclinații mistice, proaspăt eliberat din arest. Fiica unui senator, venită într-o vizită oficială. Un om de știință depresiv și antisocial.

Toți oamenii ăștia ajung, din greșeală, pe o navă veche de sute de mii de ani, aflată la sute de mii de ani-lumină distanță de Pământ. Pe navă nu se întâmplă, practic, nimic. Nu apare nici o rasă extraterestră și nici nu întâlnesc vreo nouă formă de viață. Nu se lupta cu nimeni. În primele episoade, oamenii ăștia nepotriviți se chinuie să supraviețuiască: să aibă aer și energie pentru sistemele de suport ale vieții, să nu ardă de vii în apropierea unui soare. Este foarte frustrant, pentru că situațiile sunt generatoare de anxietate, iar personajele repetă iar și iar: “Eu nici măcar nu ar fi trebuit să fiu aici!”.

Muzică (Joel Goldsmith) este puțin sinistră și face atmosfera și mai apăsătoare. Nu există lumină naturală: soarele, dacă apare, este un gigant cu lumina roșiatică și temperaturi uriașe, aducătoare de moarte. Nu există vegetație, doar nava antică, părăsită, de metal cenușiu cu hublouri acoperite de praf. Oamenii nu zâmbesc cu adevărat, din inimă. Ei doar se sprijină unii pe alții sau se bucură că au scăpat cu viață. Chiar și când se iubesc, e o disperare în apropierea lor, ca și cum dragostea ar ține moartea la distanță.

Sunt și lucruri frumoase, totuși, iar după primele episoade ajungi să te atașezi de personaje:

  • Eli Wallace (David Blue) aduce umor și culoare în poveste
  • Matthew Scott (Brian J. Smith) este plin de tinerețe și vitalitate și are, în același timp, o fragilitate și o inocenț[ care-ți fac inima să se topească
  • Doctorul Nicholas Rush (Robert Carlyle) este un cercetător insensibil și morocănos care și-a dedicat ani buni din viață studiului celui de-al nouălea chevron și care vrea, mai mult decât orice altceva, să descopere scopul navei Destiny.
  • Chloe Armstrong (Elyse Levesque) este fiica unui senator, educată la Harvard, care nu are, însă, nici o abilitate sau informație care să contribuie la supraviețuirea grupului. Este, în schimb, o prezență delicată de tip baby doll și, până în prezent, o plac doi dintre eroii masculini (Eli și Matt).
  • Camile Wrey (Ming-Na) este reprezentanta de resurse umane și are în jur de 40 de ani, zic eu; nu m-am lămurit încă ce rol joacă în serial.
  • Paramedicul,  Tamara Johansen (Alaina Huffman) este o blondă tristă și nesigură care ascunde un secret. Vom afla, probabil, în episoadele următoare că așteaptă un bebe.

Astea-s primele mele impresii despre Stargate Universe. Poate fi urmărit pe SyFy (sau vă descurcați voi).

Foto: Stargate Universe

12 Comments

  • Inca nu stiu daca imi place serialul nou sau e doar efectul de Stargate 🙂 Seamana un pic cu Battlestar Galactica, without the Battle :))) (multi oameni necalificati, ratacind prin galaxie pe o nava subreda incercand sa ajunga acasa).
    Deocamdata thumbs up

  • Ieri am revazut cateva episoade din Stargate Atlantis si mi se pare cel mai bun dintre Stargate-uri. Adrenalina! Oricum, SGU este un bun mod de a-ti umple timpul pana la aparitia filmelor promise (Extinction, Infinify sau cum s-or numi ele).

    Aaaa… nu, nu toti oamenii de stiinta sunt depresivi si antisociali! S-o luam, de exemplu, pe Carter. Ea este putin antisociala, dar nu este depresiva!

  • eu duminica am vazut battlestar galactica – the plan, care a fost ok, but no comparison to the series. mai revin io cu impresii dupa seria 4 🙂

  • Dupa ce am vazut primul episod am fost in depresie o saptamana. Dar vad ca incep sa ma acomodez si eu cu noul serial. Si mie Atlantis mi-a placut cel mai mult … umor, extraterestrii , adrenalina vorba ta, hot guys … ce mai PERFECT.
    Revenind la Universe, ma distreaza cum se tot vorbeste de un stargate mai dark si mai “realist” … vorbim aici despre niste oameni care traverseaza prin niste inele tzspe galaxii pe o nava care zboara de milioane de ani LOL

  • SGU e un serial de criza…. ca sa mai salveze din bani, ii tin acolo pe nava nimic special… se pare ca nici bani de curent nu au avut ca e o orbecaiala pe nava aia de nu te vezi orb cu chior…. asa ca fani ai seriilor SG, sa va rugati sa cumpere lumea mai multa tehnologie (mai toata e patent USA, apropo al vostru windows are licenta???) sa mai dea baietii aia de la hollywood drumul la lumini, poate asa si cei din SGU isi vor gasi calea de intoarcere acasa….
    Un serial care nu promite nimic, nici nu are cu cine…. actori de categoria D, …. bugetul redus nu va permite actiuni deosebite …. probabil si psihologii ar uri filmul asta ca nu se intimpla nimic …..
    cel mai probabi actiunea se va derula pe nava si din cind in cind vor cobori pe cite o planeta unde vor lupta cu …. caldura, lipsa apei sau eventual ceva furnici si viermi …. poate au baietii de la hollywood ceva DDT ca e ieftin si la ei e interzisa folosirea lui….

  • Roz: am vazut si eu BSG The Plan si mi s-a parut plictisitor si moralizator. Da, asa e, nu se compara cu serialul!

    Alina: cred ca depresia e din cauza zgomotului de fond, uruitul ala enervant al navei care trosneste din toate incheieturile + incertitudinea ca mai apuci secunda urmatoare. E o tensiune destul de mare in film si cred ca de aici vine “realismul”. Adica na, fata de SG1, in care O’Neill facea glume “bune” in cele mai neasteptate situatii, aici oamenii sunt mult mai seriosi, chiar disperati. Hai sa fim realisti, si noi am fi la fel de deprimati daca am fi pe o nava la miliarde de ani-lumina de casa! 😀

    Dracusorul: In principiu sunt de acord, pare un serial de criza. Actorii, insa, mi se par simpatici! Sa ne gandim ca nici Amanda Tapping, Michael Shanks sau David Hewlett nu erau niste staruri inainte de Stargate!

    Florina: eu ii dau o sansa lu’ Universe, macar este ceva nou! Oricum nu am ce face, intrucat am vazut SG1 de nenumarate ori pe AXN. Am vazut si Atlantisul, si Battlestar Galactica. Serialul Farscape nu imi place, asa ca nu imi raman decat Fringe si SGU de vazut.

  • chiar nu imi place serialul… actorii imi sunt antipatici mai ales tipa cu fruntea lata (nu ma obosesc sa le retin numele) si totusi… sg-1 goauldzi si multi altii… SG-A whraith si multi altii… asta are albastrii depresii si capuse spatiale… nu vreau sa par badaran ca “BAH DACA NU ARE IMPUSCATURI SI BUBUIELES NU MA UIT”

    dar e prea de tot frate cu TJ insarcinata… cu soldatica cu tzatze mari indragostita de matt care are un copil pe terra si se F**e cu tipa cu fruntea lata care joaca ca un morcov…

    robert carlyle joaca super bine… el si colonel young sunt singurii actori simpatici din film…

    oricum filmu e prea depresiv… lost pe o nava spatiala… singuru SF care imi prieste la ora actuala pot spune ca este V.2009…

    un episod de SG-U dureaza circa 44 min… pe mine m-a luat 4 ore sa-l vad… mai ales ca nici nu a inceput bine si aia se calareau…

    oricum traiesc cu o oarecare cantitate limitata de speranta ca filmu ar putea avea o intorsatura drastica… imi convenea mai mult sa aflu dspr personaje de-a lungul serialul asa din 10 in 10 episoade ca sunt destul de multi oameni… but hey what the hell… parerea mea e parerea mea…

    poate voua va place eu unu pot spune (fara suparare) ca e ca o telenovela… daca sambata aveam ce sa fac chiar nu ma mai uitam la el dar de…

    keep it real guys

  • Ai dreptate, cu exceptia episodului “Time”, care te tine cu sufletul la gura, in rest e cam plictisitor. Si mie imi place foarte mult V-Visitors seria noua, dar si Flash Forward si Fringe, asa ca na, printre atatea filmulete, mai strecor si cate un SGU 🙂

Comments are closed.