Idei

Fără limite

Îi invidiez uneori pe cei care nu-și cunosc limitele. Ce fericiți și siguri de ei trebuie să fie! Mici Dumnezei în micul lor univers de cunoaștere!

Ei nu fac greșeli sau, dacă le fac, altcineva este de vină. Ei nu fac rău altora, iar dacă se întâmplă ceva, cu siguranță că celalalt este mult prea sensibil. Lor nu le trebuie multă carte, căci au “școala vieții”. Intuiția este mai importantă decât experiența profesională. Ceea ce se vede la prima vedere este tot ceea ce contează.

Și, oricum,  la ce bun să îți cunoști limitele? Asta te face să muncești mai mult, să cauți permanent, să fii copleșit de infinitatea necunoscutului din jurul tău, în contrast cu felia subțire pe care știi că o știi. Te face să nu mai fii atât de sigur de tine. Vezi de sus, ca dintr-un turn de veghe, cauzele și consecințele (nebănuite de alții) ale fiecărei decizii.

Oamenii care nu-și cunosc limitele sunt, așadar, mai fericiți. Dar, pentru cei care știu cât nu stiu, ei reprezintă, uneori, importante surse de frustrare.

În aceasta stare nu tocmai confortabilă, mi-am amintit de un text foarte bine scris de Cătălin, care încearcă să explice această stare de fapt și din care voi cita doua paragrafe mai jos.

“Se spune despre proști că sînt (mai) fericiți. O să încerc să spun de ce, în două cuvinte. Prostia este în esență abilitatea (?) de a reduce lumea, care extrem de complexă (și are multe aspecte, cum zicea cineva in Filantropica, parcă), la ceva extrem de simplu. Cel care reduce lumea la ceva care se potrivește schemelor simpliste din capul lui, nu mai ia contact cu lumea propriu-zisă, ci cu acele scheme”.

“A vedea cum este lumea în realitate e o priveliște pe care puțini pot să o îndure. Cu cît mai deștept, cu atît mai nemulțumit de propriile opinii și cu atît mai obsedat de dorința de a merge mereu dincolo de ele, de a le perfecționa, de a înlocui cu unele mai bune. Pe scurt, de a ieși din propriul cap pentru a vedea lumea așa cum e ea. În schimb, prostul are mereu înaintea ochilor propriile scheme simplificate ale lumii, un fel de basme pe care și le repetă la nesfîrșit și pe care are mare grijă să nu le lase cumva să fie contaminate de realitate, riscînd astfel să fie pus în situația să le vadă drept ceea ce sînt, adică basme.”

Foto: Edu Lauton on Unsplash

1 Comment

Comments are closed.