FavoriteIdei

Fără tine

Emoțiile sunt înșelătoare. Dar, dacă înveți să le (re)cunoști, poți trece cu bine prin ele, fără să te înalțe sau să te dărâme definitiv, fără să te abată definitiv de la drumul tău.

Una dintre cele mai apăsătoare stări este cea în care simți că nu poți trăi fără un anumit om care a dispărut din viața ta. Doliul, sau starea “fără tine”, este o combinație între tristețe, teamă și dor. Simți un gol imens în interiorul tău, ca și cum cineva ți-ar fi amputat o bucată de suflet. Observi că, în jurul tău, toate își continuă mersul firesc și că tu ești singura persoană pentru care lumea a luat sfârșit. Tot ce poți face este să te muți, cu durerea din tine, de pe un scaun pe altul, dintr-un loc în altul. Oriunde te-ai duce, inima ta înjumătățită este cu tine. Nu ai scăpare.

Asta este una dintre cele mai periculoase iluzii: că nu poți trăi fără o anumită persoană. De fapt, dacă te gândești bine la ce făceai și simțeai într-o zi obișnuită din trecut, vei descoperi că viața are foarte multe aspecte care nu au depins de persoana care a plecat. În aceste detalii poți găsi salvarea: în acele lucruri plăcute dar mărunte, care te priveau numai și numai pe tine.

De-a lungul vieții te poți confrunta de mai multe ori cu doliul. Uneori pierzi o persoană iubită, alteori o idee sau o speranță. E ciudat, dar sentimentul “fără tine” poate apărea și când ți se năruiește un vis. La o intensitate diferită, dar e acolo. Te muți de pe un scaun pe altul fără scăpare.

Vestea bună este că, dacă supraviețuiești primei pierderi, următoarele sunt ceva mai ușor de suportat: îți dai seama că ai mai simțit același gol, că ai mai trăit aceeași durere, că te-a speriat aceeași lipsă de sens și că ai mers, totuși, mai departe. Ai cunoscut alți oameni, ai avut experiențe noi. Trebuie doar să aștepți să treacă timpul și să ceri ajutor.

În realitate, nimeni nu e de neînlocuit. Cu toate că, uneori, avem iluzia asta.

Foto © Sasha Freemind on Unsplash

12 Comments

  • Imi permit totusi sa te contrazic..Sincer sa fiu eu nu am inteles niciodata mentalitatea asta..Fiecare om este un unicat. Si ceea ce tine de personalitatea sa poate face diferenta..nu vom putea NICIODATA sa inlocuim pe cineva,ceea ce putem …sa facem este sa ne lipim cioburile si sa speram ca paharul inimii va mai tine..
    iar daca ne limitam la a crede ca nimeni nu e de inlocuit,pe scara evolutiei am ramas tot in..copac!

  • ‎@ Raluca: “inlocuitul” este concretizarea “inlocuibilului”. Este adevarat ca ultimul are o conotatie mult mai puternica, dat fiind ca este expresia actiunii deja savarsite. Totusi, constientizarea faptului ca suntem inlocuibili atrage dupa sine, cel putin in plan teoretic, gandirea 50-50. Sa fim optimisti: avem 50% sanse, intrucat toti dispunem de acest “atribut”, sa nu fim inlocuiti. Trebuie sa incercam sa perpetuam acest tip de gandire chiar dupa ce am fost inlocuiti…

  • Bogdan: ai dreptate cand spui ca fiecare om este unic si, din punctul asta de vedere, de neinlocuit. Eu m-am referit la sentimentul de vid interior si la incapacitatea de a mai vedea sens in viitor fara un anumit om care, dintr-un motiv sau altul, nu mai face parte din viata ta. Daca nu stii sa “let it go”, imaginea lui poate sa iti paraziteze intreaga existenta si sa nu iti mai traiesti, cu adevarat, viata in prezent.

    Iar prezentul (ca si viitorul) iti poate oferi surprize. Poti intalni oameni cu care sa traiesti experiente similare sau diferite, dar de o intensitate si cu un continut comparabile. Din punctul asta de vedere nimeni nu e de neinlocuit.

  • Cred ca postarea asta este predilecta pentru ceea ce incerc sa nu mai simt eu 🙂 este trist sa vezi cum oamenii decid sa aleaga un alt loc in tren, langa altcinva pe neasteptate. Consider insa, ca atunci cand renuntam la cineva/cineva ne paraseste avantaje si dezavantaje sunt de ambele parti. As vrea sa cred ca rapoartele sunt egale, ma indoiesc insa ca teoria poate fi aplicata pentru fiecare caz in parte. Suntem unici, si relatiile interumane sunt unice, fiecare om e un pion/regina fata de-un cal/nebun:)

  • Partea cu neînlocuitul presupune că la un moment dat, voluntar ai decis că omul ăla are un loc în viaţa ta. Cu aprobarea sau neaprobarea sa. Sentimentul de gol şi amputare sufletească anxioasă presupun că e generat şi de neîncrederea în propria persoană că am considerat potrivit un om nepotrivit. Mie mi-e frică de prea multă precauţie… Pentru că în adâncul sufletului îmi doresc să ajung la momentul în care chiar aş simţi că nu pot să trăiesc fără persoana aia, pentru că pur şi simplu e de neînlocuit. Pt că aşa am ales. “Am ales” conjugat la pers. I plural. Nah, ce face învăţatul până târziu din mine…

Comments are closed.