Idei

Cât de sexy este știința?

Scriam ieri, în articol O nouă modă printre tocilare, despre strategia prin care Comisia Europeană și cinematografia americană incurajează fetele de liceu să devină oameni de știință. Pe Internet au apărut o mulțime de parodii și reacții la această încercare de a dărâma prejudecățile că oamenii de știință sunt niște tocilari neadaptați la realitate și că fetele frumoase nu au ce căuta în laboratoare.

Una dintre cele mai echilibrate reacții la această nouă tendință este a unei femei-astronom, doamna dr. Meghan Gray, lector la Universitatea Nottingam. Într-un interviu de 10 minute, aduce câteva argumente împotriva strategiei folosite în spotul Science: It’s a Girl Thing.

  • De exemplu, subliniază că motivul pentru care un tânăr se orientează către o carieră științifică este curiozitatea, dorința de a descoperi Universul în care trăim, iar din film nu se înțelege deloc asta.
  • Un alt argument este ca, încercând să schimbe stereotipul despre oamenii de știință neîngrijiți, producătorii filmului întăresc stereotipul că fetele mici sunt prostuțe și interesate doar de machiaj și de tocuri înalte.

În paranteză fie spus, în filmul The Amazing Spiderman, Peter Parker (Andrew Garfield) intră în camera lui Gwen (Emma Stone), se uită în jur și spune ceva de genul: “Cărți… pantofi… cărți…”

  • Și încă un argument, foarte tare: modelele de sex-rol hiperfeminine de tipul “Cărți… pantofi… cărți…” le demotivează pe fete! După ce că sunt supuse presiunilor de a fi foarte frumoase, acum trebuie să fie și frumoase, și deștepte în același timp! O atitudine mai corectă ar fi să le lași pe fete să fie ele însele.

Ascultând acest interviu, mi-am amintit și eu de perioada în care scriam la teza de doctorat. Nu era nimic sexy în teancul de cărți și articole de pe birou și nici în înfățișarea mea, răcită și înfofolită în pătură, deprimată, izolată social și disperată că nu termin la timp cercetarea.

Da, acum îmi permit să fiu interesată de pantofi cu toc și platforme, de poșete portocalii și de brățări colorate, dar asta nu are nicio legătură cu interesul pentru cercetare și nici cu banii pe care un om de știință, angajat la stat, îi câștigă în Romania. Dimpotrivă, dacă alegi aceasta cale, trebuie să te aștepți la multe, multe ore de muncă prost plătită și la o ignorare aproape lipsită de bun simț a cunoștințelor tale.

Nu știu cum e în alte țări, dar pe plaiurile mioritice, în lupta dintre cărți și pantofi cu toc, au învins pantofii!

Foto: Shutterstock

1 Comment

  • Da!!!! Mi-a placut: ,,O atitudine mai corecta ar fi sa le lasi pe fete sa fie ele insele”. 🙂

Comments are closed.