FavoriteMedicalTurist

Salina Slănic în 2019

Am fost recent la Salina Slănic, cu scopul de a vizita Planetariul Supernova. Mina Unirea este un loc impunător și imens, situat la 208 metri sub pământ. Exploatarea sării în zonă are o istorie de trei secole, iar activitatea balneară în salină este atestată  documentar din anul 1853, iar mina este deschisă pentru turiști din 1970. Aici există o zonă de sport, un restaurant și niște paturi primitive pe care se pot odihni copiii și adulții veniți la haloterapie.

Echipamente electrice, strung pentru modelarea sării și vagoneți

Dar, pentru a ajunge sub pământ, trebuie să ai foarte, foarte, foarte multă răbdare. Din momentul în care îți cumperi bilet și până ajungi jos în salină, pierzi aproximativ o oră la coadă și pe drum. La întoarcere, la fel: stai la coadă în frig (12 grade celsius) până îți vine rândul la microbuz. Firma Salrom pune la dispoziție doar opt mașini a câte 25 de locuri, iar numărul de turiști în timpul verii și în weekenduri este foarte mare. Dar ce să faci? N-ai ce să faci. Suntem în România. Bine că am scăpat de liftul vechi din lemn, foarte îngust, care se zguduia din toate încheieturile când cobora și urca gârbovit de turiști. Ăla sport extrem!


Pentru cei care nu își pot petrece vacanța la Slănic Prahova, există opțiunea salinelor artificiale. Mai jos este o emisiune realizată în 2016, la care au fost invitate doamna dr. Corina Mella, medic primar ORL și doamna Simona Andronic de la Salina Bacău.

Comments are closed.