Crețoaia a fost cuscra stră-străbunicii mele și a trăit în timpul Primului Război Mondial. Era o femeie temută în sat, pentru că se ocupa de treburi necurate. Voiai să îl prinzi în mrejele tale pe un bărbat? Mergeai la Crețoaia și, în scurt timp, "victima" te lua de nevastă. Erai
browsing category: Idei
Ca de la o persoană ironică la publicul ei țintă, vreau să vă spun că a fi răutăcios nu folosește la aproape nimic. Trăim într-o lume foarte rece, în care sunt
Totul este deșertăciune și goană după vânt. Nimic din ce face omul pe pământ nu are sens. Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, nimic nu este nou sub soare, ce a fost va mai fi. Cel sărac și cel bogat au parte de aceeași soarta, cel fericit și cel deprimat merg în același mormânt, nimeni nu își mai aduce aminte de
Asta a spuns Neil Armstrong, primul om care a pus piciorul pe Lună la data de 20 iulie 1969. Credit: Apollo 11 Crew, NASA Pentru a ajunge atât de departe,
De fiecare dată când simți că ți s-a întâmplat ceva rău, că este nedrept, că lucrurile ar fi trebuit să stea cu totul altfel, te întrebi “De ce eu?” sau
"Fericirea este să știi să îți dorești ceea ce ai deja", spunea Sfântul Augustin. Pe de altă parte, Serge Moscovici arată că schimbarea socială poate fi realizată, uneori, tocmai datorită
Mă gândeam zilele trecute la marile povești de dragoste ale lumii. Romeo și Julieta mor, Cenușăreasa și prințul se căsătoresc, Tristan și Isolda mor, Dama cu camelii moare, Carrie și
Un prieten plecat în străinătate pe la mijlocul anilor ’90 a revenit, după zece ani, într-o scurtă vizită acasă. Printre multe altele, mi-a arătat site-ul universității unde studiase – ce
Așteptam la trecerea de pietoni din dreptul magazinului Eva de pe Magheru. Lângă mine, o bătrânică voia și ea să treacă strada. Era foarte mică de statură și slabă, cu